Ca un caine.
Sinziana nu stie ce vrea.
Sinziana, cand e nefericita, se gandeste tot timpul la datile cand ERA EA fericita. Da' nu-si aminteste ca in datile alea cand... ERA EA fericita, spera de fapt la alte dati 'cand ERA EA fericita'.
Asta pentru ca Sinziana - ce nume frumos! ca de basm... - traieste intr-un basm. Viseaza feti frumosi pe cai verzi, care sa recite cuvant-cu-cuvant balivernele din poveste. Ea nu stie sa-l pretuaisca pe El, sau pe Ea insasi decat dupa ce screw up ce o bucura mai mult si ce ii umple sufletul.
Ea i-a reprosat lui azi ceva. Ea ii reproseaza des lucruri, desi stie ca nu-i frumos ce face. Nu ca nu-i frumos, nu-i fondat. El era sa o paraseasca acum o vreme, pentru ca se simtea atat de frustrat si de marunt si de neputincios in fata marii Nefericiri (Sinziana), incat devenise nefericit el insusi cu sine. Desi Sinziana stie lucrurile astea, ea continua sa ii reproseze lucruri care de fapt nu tin de el, ci tin de ea - de coada ei in jurul careia alearga neputand sa o prinda. De exemplu, azi el vine sa o ia de la serviciu... da mai bine nu mai dau nici un exemplu, ca e rusinos cat de puerila si mofturoasa sunt.
In fine, Sinziana a realizat azi ceva ce nu prea stie ea cum sa articuleze in cuvinte, da' spera sa schimbe. Si maine, cand o sa-l vada, o sa-l pupe pe fruntea lui mare ca de crocodil, si-o sa-i zica "Te iubesc, mai omule, mai! Da-mi sa te mai pup o data!"
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Sinziana s-a facut mai mare ca toti uamenii de pe pamant. Si-a inaltat capu dincolo de ceata de pe pamant si se uita in jos si nu recunoaste ce vede ca nu e obisnuita sa vada totul de sus. Dar intelege deja. Ca asa e Sinziana, mare.
Mare si grasa. (E ceata).
Post a Comment